Aşa vorbeşte Domnul:
— Fii tare... nu te teme...
Bat vânturile morţii şi inima ta geme...
Se zguduie pământul, cuprins de îndoială:
iubirea e-o minciună, credinţa - o spoială;
aleargă răutatea pe străzi, ca o furtună,
se risipesc iluzii, tristeţile se-adună...
Dar tu, rămâi pe stâncă... Să nu te temi, fii tare,
Căci Eu sunt Domnul Slavei, cetatea de scăpare!

Eu îţi cunosc suspinul şi lacrima şi anii
Şi-s scrise-n Cartea Vieţii măruntele strădanii...
Mereu am stat de strajă şi te-am chemat pe nume,
izbăvitoarea-Mi mână te-a apărat în lume
şi ţi-a păstrat, curată, a sufletului floare.
De-aceea nu te teme, ascultă-Mă, fii tare!
Priveşte drept la Cruce, spre sfânta ei lumină,
spre-Acela ce te iartă, te mângâie şi-alină...